Suplimente care sustin sanatatea articulatiilor

Pentru a ne bucura de articulații sănătoase, doctorii ne sfătuiesc să facem mișcare în mod regulat, să avem o dietă echilibrată, să ne odihnim corespunzător și să adoptăm o poziție corectă atunci când mergem sau stăm la birou. Deși s-ar putea să respectăm toate aceste recomandări, uneori poate e bine să apelăm și la ajutoarele și remediile oferite de natură, care susțin sănătatea organismului.

Dar, ce este o articulație? Într-un limbaj foarte simplu, termenul de “articulație” se referă la legătura dintre două sau mai multe oase. Această legătură se realizează prin intermediul mai multor elemente precum: ligamente, cartilaje, membrane, capsule, țesut fibros. Rolul articulațiilor este de a face posibilă mișcarea membrelor și implicit a corpului. Așadar, întâlnim articulații la nivelul genunchiilor, umerilor, gleznelor, etc.

În mod normal, când corpul este tânăr și sănătos, articulațiile nu dau bătăi de cap. Dar, odată cu înaintarea în vârstă, încep să apară problemele și durerile articulare. Pe lângă acest factor, mai există și alte cauze ale durerilor:

  • traumatismele;
  • sedentarismul;
  • obezitatea;
  • predispoziția genetică;
  • diverse boli sau afecțiuni.

Indiferent de care este cauza apariției durerilor articulare, natura este încă o dată un ajutor de nădejde în ameliorarea sau chiar tratarea acestei afecțiuni. Iată cele mai importante componente care stau la baza celor mai cunoscute suplimente naturiste benefice pentru sănătatea articulațiilor:

Omega 3

Omega 3 face parte din categoria acizilor grași, esențiali pentru viață. Aceștia au rolul de a scădea inflamația articulară, de a reduce durerea și de a îmbunătăți mobilitatea. Studii recente confirmă îmbunătățirea simptomelor artritei reumatoidale, în cazul persoanelor care au folosit suplimente pe bază de Omega 3;

Glucozamina

Este un aminoacid care dezvoltă și susține sănătatea articulațiilor și a cartilajelor. Aceasta se găsește în organismul uman, în organismul animal, în ciuperci și în scoici. Glucozamina are rol antiinflamator, protejează și ajuta articulațiile să funcționeze în mod corespunzător;

Condroitina

Asemenea Glucozaminei, și acest element se găsește în corpul uman. Are rol de stimulare a proprietăților colagenului, blochează distrugerea cartilajului, îmbunătățește funcționarea articulațiilor, luptă împotriva artrozei și reduce inflamația;

Acidul hialuronic

Este un compus prezent în mod obișnuit în lichidul sinovial din cadrul articulațiilor. Are rolul de a lubrifia suprafețele acoperite de cartilaj și de a menține mobilitatea în parametrii optimi. Odata cu înaintarea în vârstă, cantitatea de acid hialuronic prezentă în organism, începe să scadă. De aceea, este bine să susținem prezența acestuia prin metode naturiste;

Curcuma

Cunoscută ca fiind unul dintre cei mai puternici antiinflamatori și antioxidanți naturali, curcuma ajută la diminuarea durerilor și protejează organismul împotriva stresului oxidativ. Poate fi folosită cu succes atât în cazul artritelor degenerative cât și în cazul artritelor inflamatorii. Este indicată în terapia adjuvantă, pentru persoanele cu sensibilitate la antiinflamatoarele nesteroidiene;

Scoarța de salcie

Având un puternic efect antiinflamator, scoarța de salcie este indicată pentru ameliorarea durerilor articulare. Acesta funcționează precum o aspirina naturală, înlăturând disconfortul muscular. Totodată, ea asigură corpului necesarul de elemente importante pentru sănătatea aparatului locomotor;

Mugurii de plop

Extractul din muguri de plop se folosește cu succes pentru calmarea durerilor articulare. Este de asemenea indicat pentru îmbunătățirea circulației la nivelul membrelor inferioare și pentru susținerea sistemului osteoarticular;

Frunzele de mesteacăn

Cunoscute pentru efectul puternic antiinflamator și antispastic, produsele pe bază de frunzele de mesteacăn sunt indicate pentru tratarea și reducerea durerilor articulare;

Florile de soc

Florile de soc au capacitatea de a reduce durerea și a reda mobilitatea articulațiilor. De asemenea, utilizarea constantă previne degradarea cartilajului de la nivelul articulațiilor. O altă funcție importantă a florilor de soc se referă la capacitatea acestora de a reduce inflamația din organism și de a prevenii crizele dureroase generate de reumatism.

Pe lângă folosirea suplimentelor pentru sănătatea articulațiilor, este indicat să ne asigurăm că nu avem carențe de vitamine și minerale. Sănătatea sistemului osteo-articular este susținută în mare măsură de vitamina D3, B6, calciu, magneziu, zinc, seleniu, etc. De aceea, o dietă echilibrată care să conțină toate aceste elemente este de mare ajutor pentru un sistem locomotor sănătos.


Surse:

https://www.humanitas.net

https://osteodensys.ro

https://www.kinetic.ro

https://doc.ro

https://www.romedic.ro/

Comentarii

Articole similare