Ecranele TV în viața copiilor și efectele acestora

Ecranele TV în viața copiilor și efectele acestora

În viața de zi cu zi a copiilor, televizorul trebuie să ocupe un loc insignifiant, majorititatea timpului axându-se pe o dezvoltare armonioasă. Această dezvoltare se poate creea prin diverse sporturi, jocuri strategice prin care copiii pot să se dezvole pe plan intelecutal și, foarte important, prin timpul petrecut cu părinții, timp în care aceștia trebuie să le acorde toată atenția.

După cum bine observăm, pe zi ce trece, majoritatea copiilor de astăzi sunt conectați la diverse dispozitive cum ar fi tabletele, televizoarele, smartphone-uri sau jocuri video. Conexiunea cu aceste dispositive, neindicate lor, se face în multe cazuri încă dinainte de a putea merge cu bicicleta sau chiar înainte de a vorbi. Tehnologia poate face parte dintr-o copilărie sănătoasă, atât timp cât nu se abuzează de acest privilegiu.

În timp ce televiziunea poate să distreze, să informeze și să delecteze, influențează și în moduri nedorite. Timpul îndelungat petrecut în fața televizorului îndepărtează copiii de la activitățile importante, cum ar fi lectura, jocurile în aer liber, interacțiunea familială și dezvoltarea socială. Caracterele din spatele ecranului sunt adesea stereotipuri exagerate care pot denatura așteptările copiilor față de oameni, în viața de zi cu zi.

Care sunt efectele negative ale TV-ului asupra copilului și cum este influențat acesta?

  1. Afectează dezvoltarea creierului și comportamentul
    Studiile arată că timpul îndelungat petrecut în fața televizorului poate avea influențe în dezvoltarea creierului copilului, în special în primii ani de viață. Cercetătorii japonezi, în urma unor studii făcute în această direcție, au constatat că structura creierului copilului poate să fie modificată, ca urmare a vizionării programelor TV într-un număr mare de ore pe zi. De asemenea, un studi realizat de către Universitatea John Hopkins, afirmă faptul că unii copii pot avea probleme de comportament dacă petrec mai mult de 2 ore pe zi în fața ecranelor.
  2. Reduce activitatea fizică
    Pentru mulți dintre copii, vizualizarea ecranelor ajunge să fie activitatea principală pe care o au de-a lungul unei zile. Această dependență de ecrane duce fără îndoială la lipsa activităților fizice, având de cele mai multe ori ca rezultat negativ, obezitatea, dar și la obosirea ochilor, cauzând probleme de vedere.
  3. Diminuează dezvoltarea socială
    Datorită faptului că în zilele noastre, posturile TV sunt nenumarate, și pline de programe, emisiuni, desene animate, copiii găsesc de fiecare dată și la orice oră, ceva interesant în fața ecranelor. Astefel, cei mici își petrec ore întregi vizionării, de cele mai multe ori singuri. Acest fapt duce la lipsa companiei, copiii ne mai având timp să se joace sau să socializeze. Această lipsă a interacțiunii cu familia, prietenii sau colegii, poate afecta dezvoltarea lor socială dar și cunoștiințele și comportamentele sociale.
  4. Expunerea la vicii
    Deoarece părinții nu pot controla tot ceea ce copiii vizualizează la televizor, riscul ca aceștia să se expună la un anumit conținut necorespunzător, este foarte mare. Această expunere ar putea aduce în mintea copilului anumite întrbări legate de sex, alcool, droguri, întrebări ale căror răspunsuri sunt greu de a fi întelese la vârsta lor.
    De asemenea, violențele prezentate într-o „lumină pozitivă” în expunerile cu super-eroi, pot induce copilului faptul că violența este bună și pozitivă, și poate „salva lumea”.
  5. Oferă o imagine distorsionată a lumii
    Datorită faptului că anumite filme, emisiuni, desene animate, exagerează cu realitatea și crează scene extrem de violente, pot lăsa unui copil impresia că lumea este un loc nesigur pentru el și chiar îi pot desensibiliza pe copii la evenimentele din lumea reală.
  6. Consum
    Un alt efect negativ pe care îl are televizorul asupra sănătății copilului îl reprezintă reclamele anumitor mărci și produse care nu îi sunt necesare. Astfel, aceste reclame îl încurajează pe copil să mănânce anumite produse nesănătoase cu conținut scăzut de calorii şi nutrienți, potrivit unei revizuiri cuprinzătoare a probelor de către Institutul de Medicină (OIM). De asemenea, aceste reclame îi transformă chiar și pe părinți să devină victime ale consumului, prin solicitările insistente ale copiilor de a li se cumpăra produse pe care le-au văzut la televizor.

Copiii si ecranul televizorului

Ce ar trebui să vadă un copil la televizor?

Știm cu toții cât de greu este să îi luăm pe cei mici din fața ecranelor sau cum să le captăm atenția prin orice alt mijloc. De aceea, venim cu câteva propuneri pentru părinți, cu scopul de a valorifica acele 2 ore pe care cel mic le petrece în fața televizorului, cu câteva aspecte care trebuie urmărite, dar și cu recomandări pentru vizualizare.

  1. Conținutul educațional
    Chiar dacă este destul de dificil de a alege un post tv sau o emisiune tv potrivită pentru cei mici, există anumite canale care sunt dedicate pentru a creea un conținut informativ și educațional pentru copii, cu impact pozitiv, ce stârnește curiozitatea
    • Discovery Science - Cum funcționează universul? Cum s-a format soarele – steaua sistemului nostru solar?, Ce evenimente s-au produs în prima secundă după Big Bang?, Cum au apărut Jupiter şi Saturn? – Toate aceste documentare sunt redifuzate zilele acestea pe Discovery Science și merită ca cei mici să le urmărească.
    • Discovery Channel - Cum se fabrică diverse lucruri?
    • National Geographic - Un program despre arheologie, geografie, ştiinţele naturii, studiul şi conservarea culturii şi a istoriei
    • History Channel - Istoria diverselor popoare, epoci trecute, tradiţii şi obiceiuri străvechi
    • Animal Planet - Lumea animalelor: terestră, aeriană, acvatică, subterană) sunt exemplele cele mai puternice cu un impact pozitiv ce stârnesc curiozitatea.
    Pe lângă informațiile culturale pe care le primește copilul prin vizionarea acestor emisiuni, un documentar despre oamenii de știință, artiști și alte personalităţi publice celebre îi poate inspira să facă fapte bune sau să îşi stabilească un obiectiv înalt în viață.
  2. Divertisment
    Indiferent că se vorbește despre filme, desene animate sau spectacole, atenția copiilor este captată imediat, datorită sunetelor și imaginilor colorate de pe ecran. Cand copilul ajunge în fața televizorului, părintele trebuie sa fie foarte atent la conținutul difuzat, astfel încât acesta să fie potrivit pentru copil, în funcție de vârstă și de gradul său de înțelegere. Un exemplu educativ în această direcție este vizualizarea unui spectacol TV despre distracție creativă. Aceasta poate inspira un copil să încerce să modeleze lutul, să picteze sau să dea viaţă hârtiei prin origami.
  3. Sport
    Vizualizarea de către copii a diverselor sporturi, precum tenis, fotbal, baschet etc. prin intermediul televizorului, le poate capta interesul atât de mult încât să fie dornici chiar și să il încerce sau să îl practice. Foarte important, ca în timpul vizualizării unui sport, părintele să-i spună copilului despre regulile jocului, modul de joc cât și alte informații interesante pentru cel mic.
  4. Expunerea la culturi diferite
    O altă recomandare pentru cei mici când doresc sa stea în fața televizorului sunt filmele/documentarele despre diverse culturi. În acest mod, copii pot învăța despre tradiții, despre stilul de viață și despre oameni care aparțin unor culturi diferite de a noastră.

Pentru o bună creștere a copilului dumneavoastră, s-au concluzionat câteva recomandări privind interacțiunea celor mici cu televizorul:
• Timpul pe care copiii îl petrec în fața televizorului să fie limitat la cel mult 2 ore pe zi.
• Discutați și explicați copilului dumneavoastră ce se face în televiziune, ce este real, cum se fac/folosesc animații pentru a se creea fantezia etc.
• Fi-ți un exemplu pentru copil. Dacă cel mic observă că părinții petrec mai mult timp în fața televizorului, șansele sunt foarte mari ca și el să copieze obiceiul.
• Deconectați televizorul în anumtie intervale de timp, cum ar fi în timpul orelor de masă, în timpul poveștilor etc. Mai mult, se recomandă să nu fie televizoare în camera copilului.
• Urmăriți ca ceea ce vizualizează cei mici să fie programe informative, educaționale și foarte important, non-violente. De asemenea, se recomandă să vizualizați împreună aceste programe pentru a putea discuta conținutul.
• Stabilți o limită săptmânală de vizionare și aprobați programele pe care cel mic le poate urmări.

Nu uitați! Televizorul este un mijloc prin care copiii absorb informații, care de cele mai multe ori le sunt utile, însă secretul de a nu deveni dependenți de ecrane este echilibrul!


Sursa:

naturisti.ro - blog pe wordpress

ROmedic

https://adc.bmj.com/content/83/4/289

https://doctor.ndtv.com/children/the-harmful-effects-of-watching-television-for-children-1698154


Review-uri