Trucuri naturale pentru ingrijirea picioarelor

Este cât se poate de adevărat faptul că picioarele ne duc mii de pași într-o zi. Cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi avem tendința de a le înghesui într-o pereche de pantofi preferați și de a nu le acorda atenția și îngrijirea necesară.
Ei bine, dacă salonul nu este cel mai îndrăgit loc în care să mergeți, trebuie să știți că există diverse metode naturale prin care să acordați o îngrijire specială picioarelor dumneavoastră. Doar știți deja că metodele naturale aduc întotdeauna cele mai bune rezultate, pe termen lung.
Din nefericire, cele mai comune afecțiuni pe care majoritatea oamenilor le au la nivelul picioarelor, sunt infecțiile fungice, călcâiele crăpate sau unghiile încarnate/infectate. Aceste afecțiuni cauzează de cele mai multe ori nu doar durere ci și frustrare interioară deoarece nu sunt foarte estetice. Din fericire, așa cum s-a menționat și mai sus, remediile naturale există și în aceste situații, iar aceste afecțiuni pot fi tratate chiar acasă.

Iată câteva remedii naturale pentru picioare sănătoase:

1. Remediu natural pentru infecția unghiilor de la picioare

Infecția care se produce la nivelul unghiilor poate fi remediată cu ajutorul oțetului de mere. Deoarece acesta prezintă proprietăți antibacteriene, este produsul ideal pentru a ameliora infecția și bacteriile din zona picioarelor. Pentru a avea rezultat satisfăcător, amestecați o cantitate călduță de apă cu puțin oțet de mere și țineți picioarele înmuiate în această soluție timp de 30 de minute sau mai puțin, în cazul în care pielea este sensibilă.
Totodată, infecțiile la nivelul unghiilor de la picioare se remediază prin aplicarea câtorva picături de ulei esențial de lavandă pe unghiile afectate, în fiecare seară, și se lasă acolo peste noapte. Pentru rezultate satisfăcătoare, urmați această procedură timp de câteva săptămâni.

2. Remediu natural pentru picioare catifelate

Dacă vă confruntați cu picioare uscate, lipsite de strălucire, puteți realiza un scrub din sare de mare sau zahăr, împreună cu ulei de măsline și uleiuri esențiale. Prin masarea picioarelor cu acest scrub, veți obține picioare sănătoase și catifelate, iar prin masajul pe care îl faceți la aplicarea scrubului, picioarele se vor relaxa după o întreagă zi de muncă.
Totodată, trebuie să știți că uleiul de cocos este unul dintre cele mai hidratante produse naturale pentru picioare uscate. Așadar, aplicați fără frică și masați picioarele cu ulei de cocos, pentru rezultate și mai satisfăcătoare.

3. Remediu natural pentru relaxarea picioarelor

Așa cum ne dedicăm o bună parte din zi pentru hidratarea și îngrijirea tenului, tot așa trebuie să acordăm o atenție deosebită relaxării picioarelor. Un remediu natural și benefic în acest sens este realizarea unei măști hrănitoare compusă din: piure de dovleac, care va catifela pielea, scorțișoară, care va înmuia pielea și iaurt care va ucide bacteriile.
Totodată, un alt remediu simplu prin care picioarele dvs. vor fi relaxate este utilizarea unei mingi. Astfel, tot ce trebuie să faceți este să vă așezați pe un scaun și să rulați o minge de tenis sau de golf cu talpa piciorului.

4. Remediu natural pentru călcâie crăpate

Călcâiele crăpate reprezintă una dintre cele mai comune probleme întâlnite la nivelul piciorului, care nu doar că poate sa creeze disconfort, dar, dacă nu sunt tratate, aceste crăpături se pot intensifica, provocând dureri.
Cunoscută ca fiind alimentul cu o multitudine de proprietăți antimicrobiene și antibacteriene, mierea reprezintă un bun remediu natural pentru ameliorarea călcâielor crăpate. Fie că se folosește ca un exfoliant, fie ca mască, aceasta va aduce îmbunătățiri considerabile călcâielor dvs. Tot în această categorie, ca și produse naturale care pot ameliora călcâiele crăpate, se regăsește și uleiul de măsline, piureul de banane sau untul de shea.

După ce ați tratat aceste afecțiuni, atenția dvs. trebuie să se îndrepte acum spre îngrijirea picioarelor, pentru a preveni orice posibilă problemă. Așadar, vedeți mai jos câteva sfaturi prin care puteți să acordați un plus de atenție picioarelor dvs.:

  • Oferiți răsfăț picioarelor

După o zi întreagă de muncă, cu siguranță nu doar corpul și psihicul se simt obosite, ci și picioarele. Drept urmare, și acestea trebuie răsfățate și relaxate. Cum puteți face asta? Prin înmuierea picioarelor în apă călduță, în care se adaugă zeama de la o lămâie. După ce picioarele se relaxează timp de câteva minute în această apă, folosiți un gel de duș realizat din ingrediente naturale. După 5-10 minute, eliminați celulele moarte cu ajutorul unei pile pentru picioare.

  • Asigurați-vă că picioarele sunt perfect uscate

O regulă de aur care trebuie respectată atunci când vorbim despre îngrijirea picioarelor este de a vă păstra mereu picioarele uscate. În cazul în care acestea sunt chiar și puțin umede, ciupercile și bacteriile vor simți un mediu propice de dezvoltare. Totodată, pentru a împiedica apariția acestora, este recomandat să purtați încălțăminte care permite aerisirea picioarelor.

  • Aveți grijă de pedichiura dvs

Atunci când este momentul să vă ocupați de pedichiură, este bine de știut faptul că unghiile de la picioare trebuie tăiate cât mai drept, pentru a păstra forma pătrată, naturală. Nu este indicat să le rotunjiți la colțuri sau să tăiați cuticulele, deoarece crește riscul de apariție a infecțiilor.

  • Tratați și preveniți sindromul de picioare umflate

Majoritatea dintre noi ne confruntăm cu această problemă, în special după o perioadă lungă de stat în picioare sau după călătorii lungi. Ei bine, există un remediu simplu pentru a reduce umflarea picioarelor. Tot ce trebuie să faceți este să vă relaxați, să vă întindeți pe spate și să ridicați picioarele până când depășiți nivelul inimii, pentru a facilita circulația sangvină. O altă metodă este purtarea unor ciorapi medicinali de compresie care au rolul de a elibera durerea și de a împiedica cumularea de lichid în picioare.

Acum că ați aflat care sunt cele mai comune afecțiuni ale picioarelor și cât de simplu se pot trata acasă, cu ingrediente naturale, nu uitați că mai există două reguli de bază în ceea ce privește sănătatea piciorului, și anume:

  • alegeți de fiecare dată pantofi lejeri, care să nu ofere senzație de disconfort sau care să strângă piciorul;
  • evitați să împărțiți aceeași încălțăminte cu alte persoane.

Ce alte remedii naturale cunoașteți și folosiți pentru tratarea și răsfățul picioarelor dumneavoastră?


Surse:

https://brightside.me

https://www.webmd.co//

Comentarii